Asasinarea lui Shinzo Abe: Antony Blinken se duce în Japonia pentru a prezenta condoleanţe

Departamentul de Stat al SUA a anunţat că secretarul de stat Antony Blinken va călători luni în Japonia pentru a prezenta personal condoleanţe după asasinarea fostului premier Shinzo Abe, informează duminică AFP, conform Agerpres.

Antony Blinken, care se află în Thailanda, „va prezenta condoleanţe poporului japonez” în cadrul unor întâlniri cu înalţi oficiali, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Fostul premier Shinzo Abe, împuşcat vineri în plin miting electoral la Nara (în vestul Japoniei), a construit relaţii solide cu Statele Unite în anii în care s-a aflat la putere, în special în domeniul apărării.

„Alianţa dintre Japonia şi Statele Unite a fost piatra de temelie a politicii noastre externe timp de decenii”, a declarat Antony Blinken sâmbătă, după o întâlnire cu omologii săi din G20, care a avut loc în Bali.

„Prim-ministrul Abe a dus cu adevărat acest parteneriat pe noi culmi. Prietenia dintre poporul japonez şi cel american este, de asemenea, de neclintit”, a adăugat el.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare