Asistenţă din partea PE de 150 milioane de euro pentru Republica Moldova

Parlamentul European a votat joi pentru furnizarea către Republica Moldova a unei asistenţe de 150 de milioane de euro, sub formă de ajutor macrofinanciar pentru a acoperi o parte din nevoile sale de finanţare externă, informează un comunicat al PE.

Eurodeputaţii au aprobat propunerea Comisiei Europene de a acorda asistenţă guvernului de la Chişinău pentru stabilizarea situaţiei economice a ţării cu 558 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 10 abţineri. Cele 120 de milioane de euro sub formă de împrumuturi şi 30 de milioane de euro sub formă de granturi vor fi plătite în trei tranşe până în 2024, prima fiind programată în această vară.

Pentru ca banii să fie plătiţi, Republica Moldova trebuie să demonstreze progrese semnificative în punerea în aplicare a unui program macroeconomic instituit de Fondul Monetar Internaţional (FMI). De asemenea, trebuie să pună în aplicare măsuri de politică suplimentare care să fie convenite împreună cu UE pentru a recupera, printre altele, activele pierdute în urma fraudei bancare din 2014, pentru a reforma gestionarea finanţelor publice, sectorul justiţiei, achiziţiile publice şi pentru a îmbunătăţi drepturile lucrătorilor.

Guvernul Republicii Moldova orientat spre reformă, instituit de aproape un an, a început să lucreze la buna guvernanţă şi la justiţie şi a intensificat lupta împotriva corupţiei, constată eurodeputaţii. Cu toate acestea, economia Moldovei a fost afectată de pandemia de COVID-19 şi de seceta din vară care au dus la contractarea economiei ţării cu 7%, situaţie care a fost exacerbată de un litigiu privind gazele naturale cu Gazprom din Rusia în 2021.

Parlamentul a adoptat, de asemenea, în această sesiune plenară, Acordul dintre UE şi Republica Moldova privind activităţile operative desfăşurate de Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (FRONTEX) în Republica Moldova.

„Deşi Republica Moldova a luat deja unele măsuri de combatere a corupţiei, a criminalităţii organizate şi a fluxurilor financiare ilicite, există încă posibilităţi de reforme suplimentare, în special în ceea ce priveşte instituţiile democratice, descentralizarea, consolidarea administraţiei publice şi depolitizarea instituţiilor publice anticorupţie”, a declarat raportoarea cehă Marketa Gregorova, din grupul Verzi-ALE din PE.

„În prezent, Moldova simte impactul războiului la graniţele sale, ceea ce a dus la creşterea preţurilor la energie şi la costuri suplimentare. Prin urmare, asistenţa macrofinanciară actuală nu mai este suficientă pentru a acoperi deficitul de finanţare. Prin urmare, salut eforturile CE de a găsi alte modalităţi de sprijinire a Moldovei în stabilizarea economiei sale”, a adăugat ea.

Republica Moldova este acoperită de politica europeană de vecinătate şi, prin urmare, este eligibilă pentru asistenţă macrofinanciară. Începând din 2010, UE a furnizat Moldovei 190 de milioane de euro prin intermediul acestui tip de asistenţă.

FMI a identificat faptul că, pentru 2022, Republica Moldova are un deficit de 480 de milioane de dolari (440 de milioane de euro) în ceea ce priveşte nevoile sale de finanţare, se menţionează în comunicatul citat.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare