Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților (JADL) condusă de avocata Marina-Ioana Alexandru, denunță un atentat la statul de drept, odată cu anularea alegerilor, făcând apel la colegi să declanșeze toate demersurile juridice, legale astfel încât statul de drept să poată fi repus în matca lui constituțională. Comunicatul asociației a fost distribuit de avocata Ingrid Mocanu, scrie cotidianul.ro.
„JADL – Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, prin reprezentantul sau legal, Președinte-avocat Marina-Ioana Alexandru, lansează prezentul comunicat:
Jurământul avocatului la intrarea în profesie este „Jur să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului şi să exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Facem apel și chemăm colegii avocați să manifestăm la unison acest jurământ!
Este important să facem aceasta ACUM!
Este important să ne ridicăm îndreptățit, cu demnitate și fermitate ca să NOTIFICĂM acei „aleși” vechi și noi, care au premeditat și complotat la asasinarea României și a poporului român, prin ignorarea cu aroganță și dispreț a drepturilor și libertăților noastre fundamentale, a consimțământului nostru ca cetățeni români, implicit au nesocotit Constituția României!
În acest moment noi nu mai vorbim despre vreun candidat anume la președinția țării.
ACUM, este foarte important să facem cu discernământ distincția clară între susținerea oricărui candidat, indiferent cine este, pe de o parte și acțiunile împotriva ordinii constituționale, împiedicarea exercitării drepturilor electorale, abuzul în serviciu, trădarea, înalta trădare și nu numai, pe de altă parte.
Noi, ACUM, vorbim despre atentatul la statul de drept, la securitatea vieții fiecărui cetățean român dințară și diaspora, la securitatea națională și la ordinea constituțională, vorbim despre lovitura de stat dată de un grup politic care a acționat precum un grup infracțional organizat, cu complicitatea judecătorilor Curții Constituționale a României care au emis în mod abuziv, ilegal și anticonstituțional, Hotărârea nr.32/06 decembrie 2024, publicată în monitorul Oficial nr.1231/06 decembrie 2024, urmată de Decizia Biroului Electoral Central din aceeași dată, prin care s-a dispus anularea întregului proces electoral cu privire la alegerile prezidențiale din România 2024, în timpul desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin.
Această situație deosebit de gravă nu poate fi lăsată să-și producă efectele definitiv!
Adresăm acest apel la conștiința fiecărui coleg avocat, la unitate, integritate, demnitate, responsabilitate și asumare, pentru ca împreună, în calitate de participanți activi la înfăptuirea actului de justiție, să declanșăm toate demersurile juridice, legale astfel încât, statul de drept să poată fi repus în matca lui constituțională.
Același apel îl adresăm și tuturor profesioniștilor din domeniul juridic, tuturor partidelor politice care s-au declarat suveraniste, acelor politicieni care mai au o picătură de conștiință, indiferent de partidul din care fac parte, patrioților autentici din toate structurile de servicii, activi și rezerviști, precum și întregii societăți civice! Vă mulțumim!
Avocat Marina-Ioana Alexandru
Președinte Asociația Juriştilor pentru Apărarea Drepturilorşi Libertăților (JADL)
Miercuri 11 decembrie 2024″.