Asociaţiile „Calea Neamului” şi „Frăţia Ortodoxă” fac apel la români să-i sprijine pe fermierii şi transportatorii protestatari şi să le ducă acestora sandwich-uri, ceai cald, apă şi alimente de strictă necesitate.
„Aceşti oameni protestează şi pentru noi, nu trebuie să-i lăsăm singuri. Ei stau acolo de 3 zile. Să le ducem acolo unde sunt alimente şi apă, ce poate fiecare, poporul român este ameninţat să fie aruncat într-o sărăcie şi foamete cruntă de actualul guvern”, a spus Dan Grăjdeanu (Frăţia Ortodoxă), pe Facebook.
Liderul „Calea Neamului”, Mihai Tîrnoveanu, a spus, pe Facebook, că foarte mulţi români din întreaga ţară, din toate categoriile sociale, sunt solidari cu această acţiune, anunţând că va demara protestele în Piaţa Victoriei.