Astronomii chinezi au făcut noi descoperiri care vizează activitatea primelor două comete detectate de cercetătorii din această ţară, au anunţat reprezentanţii Observatorului Purple Mountain (PMO) din cadrul Academiei de Ştiinţe din China, informează agenţia de presă Xinhua, scrie Agerpres.
Cele două comete, denumite 62P/Tsuchinshan 1 şi 60P/Tsuchinshan 2, au fost detectate de acest observator în ianuarie 1965 şi confirmate apoi în categoria „cometelor cu perioade orbitale scurte” după ce existenţa lor a fost raportată Centrului pentru Planete Minore din cadrul Uniunii Astronomice Internaţionale.
Cercetătorii chinezi de la PMO au observat cometa 60P/Tsuchinshan 2 din noiembrie 2018 până în martie 2019 cu ajutorul unui telescop de înaltă precizie şi au descoperit o structură spiralată în coama acesteia, potrivit unui studiu publicat în The Astrophysical Journal.
Făcând parte din familia planetei Jupiter, ea este foarte activă în comparaţie cu alte comete de acelaşi timp şi care se află la distanţe heliocentrice similare, iar vârful ei de activitate s-a produs la 10 zile după periheliu, conform aceluiaşi studiu.
Astronomii chinezi au obţinut parametrii asociaţi activităţii celor două comete după ce au realizat 850 de observaţii pentru 60P/Tsuchinshan 2 şi 471 de observaţii pentru 62P/Tsuchinshan 1 într-o perioadă de peste 20 de ani.
Ei au descoperit că activitatea celor două comete s-a intensificat pe măsură ce distanţele faţă de periheliu au scăzut, din cauza perturbaţiilor cauzate de gravitaţia planetei Jupiter, potrivit unui alt studiu, care a fost publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
sursa – AGERPRES