Atenționare de călătorie în Franța – Coduri roşu şi portocaliu de furtuni şi ploi

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franța că, pentru perioada 20 – 22 decembrie, au fost emise coduri portocaliu şi roşu de furtuni cu intensificări ale vântului (200 km/oră) şi ploi abundente cu risc de inundaţii în Departamentul Alpes Maritimes şi în sud vest, la frontiera cu Regatul Spaniei, în zona oraşului Biarritz, Departamentul Pyrenees Atlantiques, în regiunea Aquitaine.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare