Consiliul Permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) organizează marţi, la Viena, o reuniune extraordinară care se va axa pe descoperirea unei serii de atrocităţi împotriva civililor după retragerea trupelor ruse din localitatea ucraineană Bucea, de lângă Kiev, transmite EFE, scrie Agerpres.
Întâlnirea se va desfăşura în spatele uşilor închise cu participarea reprezentanţilor permanenţi ai celor 57 de state membre ale OSCE, a declarat pentru agenţia de presă spaniolă o sursă apropiată preşedinţiei poloneze prin rotaţie a organizaţiei.
Convocarea acestei sesiuni extraordinare s-a făcut la solicitarea Ucrainei, care acuză trupele ruse de masacrarea şi torturarea a sute de civili la Bucea şi în alte părţi din regiunea Kiev.
Reprezentantul permanent al Poloniei, Adam Halacinski, a atras atenţia că acelaşi eveniment, dar din perspectiva Moscovei – care neagă orice responsabilitate şi acuză Ucraina de provocare – a fost trecut pe agenda reuniunii cu menţiunea „temă de actualitate”, altfel spus, fără să fie inclus pe ordinea de zi.
Într-un comunicat publicat pe contul său de Twitter, căruia îi adaugă un document referitor la „ordinea de zi”, precum şi notificarea privind includerea subiectului solicitat de Rusia, Halacinski şi-a exprimat uimirea cu privire la acest mod de a organiza tematica întâlnirii.
„Vă ofer transparenţă totală: proiect de ordine de zi şi ‘temă de actualitate’ vor fi abordate la cerere, în conformitate cu normele OSCE. De ce separat? Pentru că ‘nu există nicio agresiune’. De ce acest titlu? Sunt neajutorat”, a scris diplomatul polonez.
„Pe tema provocării atroce puse în scenă de regimul de la Kiev şi a inacceptabilelor acţiuni relevante ale preşedintelui polonez în exerciţiu (depus de delegaţia Federaţiei Ruse)” – acesta este titlul „temei de actualitate” notificate.
OSCE este singura organizaţie regională de securitate în care ţările occidentale şi Rusia se aşează la aceeaşi masă, notează EFE. Dat fiind însă că deciziile organizaţiei, cu sediul la Viena, se iau prin unanimitate, în ultimii ani OSCE a pierdut mare parte din relevanţa sa, fiind divizată şi blocată ca urmare a tensiunilor în creştere între Rusia şi Occident.
sursa – AGERPRES