Prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4688 din 18.08.2026, au fost aprobate standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea gradului de cercetător principal (R4) – cercetător științific gradul I și a gradului de cercetător consacrat (R3) – cercetător științific gradul II, în aplicarea Legii nr. 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare, cu modificările și completările ulterioare, anunță Autoritatea Națională pentru Cercetare.
Standardele minimale naționale constituie cadrul de referință pentru evaluarea necesară conferirii celor două grade profesionale și cuprind un set de 35 de standarde specifice, pe grupe de domenii arondate, structurate potrivit comisiilor de specialitate ale Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI).
Criteriile de evaluare vizează rezultatele și impactul activității de cercetare și inovare, capacitatea de atragere a fondurilor și de colaborare, prestigiul profesional, capacitatea organizatorică și cooperarea internațională. Pentru fiecare grupă de domenii sunt prevăzute elementele necesare evaluării îndeplinirii standardelor minimale naționale.
‘Stabilirea unor standarde minimale clare pentru conferirea gradelor de cercetător principal (R4) – cercetător științific gradul I și cercetător consacrat (R3) – cercetător științific gradul II reprezintă un pas important pentru predictibilitatea carierei de cercetare și pentru recunoașterea performanței pe criterii transparente. Am urmărit ca evaluarea să țină cont de specificul grupelor de domenii și să ofere cercetătorilor un reper clar asupra exigențelor profesionale pentru aceste grade. Elaborarea standardelor s-a realizat cu implicarea comunității de cercetare. Le mulțumesc membrilor CCCDI pentru contribuția la acest demers și, în mod particular, domnului Mădălin Bunoiu pentru implicarea și expertiza puse în slujba elaborării acestui cadru. În același timp, organizațiile de cercetare își păstrează posibilitatea de a stabili standarde suplimentare proprii, adaptate misiunii, specificului domeniului de activitate și necesităților proprii, cu respectarea nivelului minim stabilit la nivel național’, a declarat Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare.
Prin acest cadru, Autoritatea Națională pentru Cercetare pune în aplicare prevederile art. 13 din Legea nr. 183/2024, care prevăd elaborarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea gradelor profesionale de cercetător principal (R4) – cercetător științific gradul I și cercetător consacrat (R3) – cercetător științific gradul II, cu consultarea structurilor reprezentative ale comunității academice și de cercetare.
Organizațiile de cercetare pot stabili standarde suplimentare proprii, în raport cu misiunea, specificul domeniului de activitate și necesitățile proprii, acestea urmând să se situeze peste nivelul minim al standardelor naționale aprobate prin ordin.
Standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea celor două grade profesionale se aplică începând cu data de 1 octombrie 2026.



