Au început din nou negocierile între Rusia și Ucraina. Ce a transmis Erdogan

Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei, au ajuns la Palatul Dolmabahce, reședința preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, din Istanbul, pentru o nouă rundă de negocieri.

Liderul turc s-a adresat participanţilor, susţinând că atât preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi preşedintele rus Vladimir Putin sunt ”prieteni valoroşi”, dar a subliniat că se aşteaptă la ”rezultate solide” de la negocieri, iar încetarea imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor, conform News.ro.

Negociatorii au fost aşezaţi la o masă lungă, faţă în faţă. Liderul turc li s-a adresat.

”Într-un moment atât de critic, suntem încântaţi să vă urăm bun0venit şi să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea. Îmi doresc ca întâlnirile şi negocierile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru ţările voastre, regiunea noastră şi întreaga omenire”, a precizat Erdogan în discursul de întâmpinare a delegaţiilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare