Augustin Lazăr la dezbaterea CSM privind revocarea sa din functie: Propunerea de revocare este nelegală şi neîntemeiată

Procurorul general Augustin Lazar a declarant, luni, la dezbaterea CSM privind revocarea sa din functie, ca propunerea privind revocarea sa din funcţie este una nelegală şi neîntemeiată, iar raportul de evaluare intocmit de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este doar un eseu.

  • În opinia acestuia, toate aspectele din document au drept numitor comun instrumentarea dosarului cu protestul din 10 august.

    „Acest document, pe care îl consider un eseu critic la adresa procurorului general, a fost completat oral, că dacă rămânea scris era altfel. M-a impresionat capacitatea de insinuare. Lasă să se înţeleagă că avem de-a face cu o conspiraţie instituţională. (…) Asistăm la un eseu, care nu e juridic, e un colaj de detractări, un colaj de 63 de pagini, care au fost vehiculate public, detractări publice care au un numitor comun: instrumentarea dosarului 10 august. Ministrul şi-a arogat abuziv atributul de instanţă disciplinară, dar care operează abuziv şi în faţa careia nu te poti apara”, a spus Augustin Lazar.

    Propunerea de revocare este una nelegală şi neîntemeiată, pentru că ministrul Justiţiei nu are competenţa de a evalua procurori cu funcţii de conducere, a mai spus Augustin Lazăr care a solicitat Secţiei pentru procurori a CSM să emită un act negativ pe marginea acesteia.

„Solicit secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii emiterea unui act negativ întrucât propunerea este nelegală, raportul de evaluare şi rezultatul acestuia, propunerea  sunt vădit nelegale iar motivele pentru care s-a cerut revocarea din funcţie sunt nelegale şi netemeinice.

Propunerea este vădit nelegală întrucât ministrul Justiţiei şi-a arogat în mod abuziv competenţa de a evalua profesional procurorul general, nu a respectat dispoziţiile legale privind evaluarea profesională a procurorului general, a invocat motive prin care şi-a depăşit atribuţiile legale şi a încălcat dreptul la apărare în această procedură vădit nelegală şi părtinitoare”, a spus Lazăr care susţine că ministrul Justiţiei nu are competenţa funcţională de a evalua personal procurorii cu funcţii de conducere, această competenţă aparţinând secţiei pentru procurori a CMS.

 

Lazăr mai spune că instituţiile justiţiei din România, inclusiv Ministerul Public, se află în Mileniul III, în secolul XXI, şi că există avizul Forumului Procurorilor de la Roma, există rapoartele MCV, există rapoartele GRECO, există rapoartele comitetului drepturilor omului de la Geneva şi în toate se promovează ideea independenţei profesionale la procurori.

„ Ei bine, dl ministru ne duce acum cu câţiva ani de zeci înainte, când vrea să ne sugereze că procurorul ar trebui să meargă şi să ia lumină de la Ministerul Justiţiei, în contextul în care Ministrul Justiţiei nu face un minim efort de cooperare loială, face cu cine crede că prezintă interes pentru poziţia politică pe care dl ministru o reprezintă. Ei bine, suntem totuşi în Mileniul III, ei mă îndoiesc că acest punct de vedere pe care îl promovează dl ministru şi care îmi este mie atribuit ca un defect, opusul acestui punct de vedere, ar putea avea succes în Mileniul III”, a arătat Lazăr.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare