AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat – VIDEO

Senatorul AUR, Sorin Lavric, a anunțat luni că partidul din care face parte intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură.

„Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură”, a afirmat Lavric, care este secretar al Senatului, scrie G4Media.

El a adăugat că senatorii AUR vor fi prezenţi în plen, însă nu vor vota, iar ulterior vor merge la Camera Deputaţilor pentru a protesta din nou.

„Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15,00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat”, a mai spus Sorin Lavric.

Senatorul AUR susține că greva parlamentară va înceta când moţiunea de cenzură va fi dezbătută.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare