Aur pentru ştafeta de 4×100 m liber, cu record al competiţiei stabilit de Popovici. Argint pentru Stancu la 400 m liber – VIDEO

Ştafeta masculină de 4×100 m liber a României a cucerit medaliile de aur, marţi, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Lima (Peru), în timp ce Vlad Stancu a obţinut medalia de argint la 400 m liber.

În componenţa David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu, ştafeta masculină a României s-a impus în finala probei de 4100 m liber cu timpul de 3 min 18 sec 84/100, iar Popovici a stabilit un nou record al competiţiei în primul schimb (100 m liber), 47 sec 07/100.

Franţa a încheiat pe locul secund (3:20.29), iar Lituania a completat podiumul (3:20.41).

În finala probei de 400 m liber, Vlad Stancu a încheiat pe locul secund, în 3 min 48 sec 38/100, devansat de brazilianul Stephan Severink, 3 min 48 sec 27/100. Al treilea s-a clasat polonezul Krzysztof Chmielewski, în 3 min 49 sec 34/100.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare