Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege ambițios în Parlament pentru implementarea Programului „Ion Ionescu de la Brad”, care vizează susținerea financiară a operatorilor economici din domeniile agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar, precum și din domeniul comerțului cu produse agricole, piscicole și produse alimentare, cu excepția băuturilor și tutunului.
Programul „Ion Ionescu de la Brad” are două componente distincte. În primul rând, oferă un ajutor nerambursabil de până la 2.000.000 euro din cheltuielile eligibile pentru o serie de activități, în special pentru investiții. Acest sprijin financiar va fi acordat beneficiarului numai după realizarea completă a investiției, pe baza documentelor justificative.
În al doilea rând, programul oferă garanții în numele şi contul statului prin Fondul de Garantare a Creditului Rural –F.G.C.R IFN S.A și prin Fondul Român de Contragarantare de maximum 50% din valoarea creditului contractat de investitor, excluzând dobânzile şi comisioanele aferente, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului, în cazul în care acesta apelează la finanţarea integrală sau parţială a acestor cheltuieli prin creditare.
Beneficiarii acestui program includ operatorii economici care activează în domeniile agriculturii, pescuitului, acvaculturii, sectorului alimentar și comerțului cu produse agricole, piscicole și produse alimentare.
Acest program vine într-un context în care sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală din România au înregistrat o serie de progrese datorită implementării unor programe de dezvoltare finanțate din surse europene și naționale. Cu toate acestea, mai există provocări semnificative care trebuie abordate pentru a exploata pe deplin potențialul socio-economic al mediului rural, în special în sectorul agroalimentar.
Programul “Ion Ionescu de la Brad” propus de AUR reprezintă un pas important în această direcție, cu scopul de a continua, dezvolta și îmbunătăți măsurile de sprijin pentru sectorul agroalimentar din România.