„Moțiunea de înlăturare a lui Ilie Bolojan, care a distrus România în guvernarea sa în mod sistematic și cu un cinism fără precedent în istoria recentă, este o necesitate absolută, iar AUR a luat decizia corectă prin susținerea moțiunii, ca și Grupul PACE și ceilalți parlamentari suveraniști”, scrie, pe Facebook, avocatul Aurelian Pavelescu, liderul PNŢCD.
„De ce a fost nu numai necesară, dar și principială susținerea moțiunii alături de PSD?
Înainte de toate, pentru că, în Parlament, partidele trebuie să pună mai presus interesele țării, iar nu cele de partid, parlamentarii fiind în slujba poporului, iar nu a partidelor, potrivit Constituției. Răul absolut făcut împotriva țării de Bolojan nu putea să rămână nesancționat, în numele poporului. Mărirea tva și celorlalte taxe și impozite, refuzul creșterii pensiilor potrivit legii și tăierile din zona socială, blocajele uriașe aduse în economie care au condus la prăbușirea consumului și producției, creșterea galopantă a inflației, deficitului bugetar și datoriei publice, precum scăderea dezastruoasă a puterii de cumpărare NU PUTEAU RĂMÂNE FĂRĂ RĂSPUNS. De asemenea, criza energetică, închiderea barajelor și minelor, creșterea șomajului, tăierea investițiilor etc. sunt alte nenorociri, cunoscute de toată națiunea.
La fel de grav, călcarea în picioare a tuturor principiilor democratice, cele 7 asumări guvernamentale și zecile sau sutele de ordonanțe conducând la desființarea rolului Parlamentului.
De asemenea, slugărnicia absolută pe plan extern și celelate crime economice: prelungirea licențelor OMV în condiții dezastruoase pentru țară, aderarea la Mercosur și marile tunuri privind vânzarea acțiunilor celor mai profitabile companii în defavoarea statului sau frauduloasa afacere SAFE, statul fiind prejudiciat cu zeci de miliarde de euro. În același context, finanțarea netransparentă și cu sume colosale a războiului din Ucraina la ordinul elitelor burxelleze.
Guvernarea Bolojan prin care a fost distrusă țara, trebuie oprită!
Iată de ce AUR avea obligația să dea jos acest cu guvern, situație care nu era cu putință decât împreună cu PSD. Dacă se va ajunge la anticipate, cu atât mai bine. Ce se va întâmpla, vom vedea, dar acest rău, Bolojan, trebuia să fie oprit.
De aceea suveraniștii trebuie să rămână solidari, iar PNȚCD, deplin responsabil, transmite tuturor acest mesaj în perspectiva alegerilor care vor urma. Să rămânem uniți, cu un singur obiectiv: câștigarea alegerilor parlamentare viitoare cu majoritate absolută! ”Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți”, cum spunea marele lider istoric al PNȚCD, Simion Bărnuțiu!”, scrie Pavelescu.



