Aurelian Pavelescu: „Nu, cele două fiice ale lui Băsescu n-au fost nevoite să plece din țară și-și cresc copiii îmbelșugat în România LUI, iar el ne spune că se bucură de nepoți, e un bunic fericit! Dar milioanele de victime ale sale, pe care le-a ”ciuruit” cu zâmbetul pe buze? Nu tot el l-a sprijinit pe Nicușor, de la USR, să fie Președinte, zicând că suveraniștii sunt niste infami, în frunte cu Călin Georgescu pe care l-a numit ”șarlatan”? Adică împotriva susținătorilor familiei și națiunii? Acum nu mai vrea? Vin alte alegeri și e creștin și suveranist?”

„Într-un interviu recent dat lui Robert Turcescu, Traian Băsescu a spus că USR este un partid neomarxist, care neagă libertățile individuale, colectivist și neagă valorile FAMILIEI! De necrezut! Din păcate, Turcescu nu i-a replicat, de aceea o fac eu. Băsescu este omul care a făcut cel mai mare rău familiilor din România din întreaga noastră istorie. El a fost cel care-a negociat PSAL 1 și 2, încă din 1999, prin care urmau să fie vândute/privatizate, cele mai mari companii de stat fiind dezindustrializată țara, fără a pune nimic în loc și pe nimic, ceea ce a condus la desființarea a milioane de locuri de muncă, nu doar din industrie, dar și în amonte și în aval, fiind condamnată la destructurare societatea românească în ansamblul său”, scrie, pe Facebook, avocatul Aurelian Pavelescu, liderul PNŢCD.

„Tot el, în mandatul de Președinte, a cedat suveranitatea de facto, din propriile lui declarații din 2011, și a spus românilor că e bine să plece în străinătate, îndemnându-i de fapt să plece pentru a aduce bunăstare în alte state, probabil la înțelegere politică cu acestea. Vă aduceți aminte că se văita că românii dețin prea multe proprietăți în comparație cu cetățenii europeni, și astfel sunt legați de țară, iar România nu îndeplinește condiția ”mobilități forței de muncă”, adică să plece din țară cât mai mulți români, cât mai multă forță de muncă?

Și așa a fost. Când a blocat economia cu cea mai dură austeritate din Europa, după 2009, știa că alte sute de mii/milioane de români vor fi nevoiți să plece din țară, rămași fără locuri de muncă, și așa s-a întâmplat.

Când a fost referendumul pentru familie, el și partidul său s-au opus și l-au boicotat.

Câteva măsuri devastatoare, cu efecte apocaliptice asupra a milioane de familii românești destructurate, cele mai multe pentru vecie, din cauza politicilor intenționate ale lui Băsescu!

Nu, cele două fiice ale sale n-au fost nevoite să plece din țară și-și cresc copiii îmbelșugat în România LUI, iar el ne spune că se bucură de nepoți, un bunic fericit! Dar milioanele de victime ale sale, pe care le-a ”ciuruit” cu zâmbetul pe buze?

Nu tot el l-a sprijinit pe Nicușor, de la USR, să fie Președinte, zicând că suveraniștii sunt niste infami, în frunte cu Călin Georgescu pe care l-a numit ”șarlatan”? Adică împotriva susținătorilor familiei și națiunii? Acum nu mai vrea? Vin alte alegeri și e creștin și suveranist?

Mi-a fost dat să cunosc mulți dintre politicieni, inclusiv pe unii care-au făcut mare rău țării, inclusiv pe Traian Băsescu. Pot spune acum că a fost cel mai rău, dar înzestrat cu un talent diabolic de a minți și manipula masele, bieții români naivi. Nu cred că a existat în lume un astfel de personaj, fără niciun pic de rușine.

Să lase în pace familiile, să nu mai îndrăznească să se apropie, este o impietate! Să-l judece Dumnezeu!”, spune Pavelescu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare