Australia a atribuit contracte publice unor companii suspecte

Australia a atribuit contracte publice, în cadrul politicii sale controversate de detenţie a migranţilor în străinătate, unor companii suspectate de deturnări de fonduri şi trafic ilegal, potrivit concluziilor unei anchete publicate luni, informează AFP, transmite Agerpres.

Această anchetă a dezvăluit că mai multe companii şi persoane care au câştigat aceste contracte erau suspectate de implicare în spălare de bani, trafic de arme şi de droguri sau acte de corupţie.

„Este posibil ca sute de milioane de dolari care vin de la contribuabili să fi mers spre companii care au folosit aceşti bani în parte pentru a comite acte criminale”, a declarat ministrul australian de interne Clare O’Neil, care a ordonat declanşarea unei anchete.

Australia a transferat începând din 2001 mii de persoane ce încercau să ajungă în această ţară pe cale maritimă spre centre de „tratament” amplasate în insulele Manus şi Nauru din Pacific.

Mulţi dintre migranţi au stat în aceste tabere timp de ani de zile, în condiţii descrise drept „infernale” de grupuri pentru apărarea drepturilor.

În urma unor informaţii media conform cărora unele companii implicate în această politică erau suspecte, Dennis Richardson, fost şef al serviciilor de informaţii interne, a fost mandatat să ancheteze.

El a constatat că „verificările adecvate au eşuat în ceea ce priveşte contractele cu companii relativ mici” şi parţial necunoscute.

Proprietarii uneia dintre aceste societăţi sub contract „au fost suspectaţi că au încercat să ocolească sancţiunile americane împotriva Iranului şi că au efectuat importante transferuri de bani suspecte ce sugerează spălare de bani, mită sau alte activităţi” ilegale.

Alte persoane sau companii au fost angajate în cadrul acestui proiect în pofida unor anchete în curs ale poliţiei, în special pentru trafic de droguri şi de arme spre Australia, sau erau suspectate de corupţie.

Programul de detenţie în străinătate a migranţilor pus în aplicare de Australia a fost aspru criticat de apărătorii drepturilor omului, însă a continuat vreme de decenii.

Guvernul britanic are de asemenea un proiect controversat similar, ce prevede transferul de migranţi ilegali spre Rwanda.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare