Australia amână închiderea celei mai mari centrale electrice pe cărbune

Australia a anunţat joi că va amâna închiderea celei mai mari centrale electrice pe cărbune de pe teritoriul său, explicând că mai are nevoie de această centrală foarte poluantă, în timp ce se străduieşte să-şi sporească ponderea energiei din surse regenerabile, informează AFP, transmite Agerpres.

Impozanta centrală electrică de la Eraring din statul Noul Wales de Sud urma să fie închisă în 2025, însă guvernul statului i-a aruncat un colac de salvare pentru alţi doi ani, într-un context de iminentă penurie de energie.

Prim-ministrul acestui stat, Chris Minns, a declarat că această amânare ar urma să permită garantarea fiabilităţii energiei şi electricităţii „în timp ce vom asigura tranziţia mânii de lucru şi a economiei spre un consum net zero”.

Fundaţia australiană pentru Conservare a calificat centrala de la Eraring drept „morman de fier pe cărbune”, care produce aproape 3% din emisiile totale de gaze cu efect de seră din Australia.

„Verile din Noul Wales de Sud sunt deja caracterizate prin inundaţii fără precedent, valuri de căldură sau incendii devastatoare, iar aceste condiţii meteo extreme s-au exacerbat prin prelungirea duratei de viaţă a combustibililor fosili precum cărbunele”, a criticat fundaţia într-un comunicat.

Circa 70% din electricitatea furnizată de Noul Wales de Sud provine de la patru centrale pe cărbune învechite, care urmau toate să fie închise în următorii 10-15 ani.

La fel ca numeroase alte ţări, Australia încearcă să împace îndelungata sa dependenţă de combustibili fosili cu ambiţiile sale curajoase în materie de energii regenerabile.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare