Australia şi India, acord pentru întărirea legăturilor economice şi de apărare

Australia şi India au convenit să accelereze un parteneriat economic mai larg şi să impulsioneze legăturile în domeniul apărării, a declarat vineri, la New Delhi, prim-ministrul australian Anthony Albanese, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Cele două ţări au semnat anul trecut un acord de liber schimb intitulat Acordul de Cooperare Economică şi Comerţ (ECTA), primul semnat de India în ultimii zece ani cu o ţară dezvoltată.

Cu toate acestea, un mult mai amplu Acord Comprehensiv de Cooperare Economică (CECA) s-a blocat în negocieri de peste un deceniu. Discuţiile au fost reluate în 2011 şi suspendate în 2016, intrând în impas.

Negocierile au fost reluate din nou în 2021, fără a se ajunge deocamdată la un acord.

‘Am convenit de asemenea asupra unei încheieri a ambiţiosului nostru Acord Comprehensiv de Cooperare Economică cât mai curând posibil şi am speranţa că îl vom putea finaliza în acest an’, le-a declarat reporterilor premierul australian, aflat într-o vizită de trei zile în India.

Schimburile comerciale bilaterale s-au cifrat la 27,5 miliarde de dolari în 2021, iar India consideră că acestea au potenţialul de a ajunge la 50 miliarde în cinci ani sub ECTA.

India şi Australia sunt parteneri de securitate în cadrul grupului Quad, din care mai fac parte SUA şi Japonia.

Australia şi India au făcut progrese ‘semnificative şi ambiţioase’ în ce priveşte întărirea legăturilor de apărare şi securitate şi au discutat de asemenea despre schimbările climatice, a mai spus Albanese.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare