Autoritatea de Supraveghere Financiară: „Fondurile de pensii private obligatorii în creștere cu 32,1% faţă de 2022”

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 117,18 miliarde lei, la finalul lunii septembrie, în creştere cu 32,1% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2022, potrivit statisticii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, se menţionează în raport

Potrivit sursei citate, contribuţiile încasate în luna septembrie au fost în valoare de 1,07 miliarde de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 266 de lei.

La finalul lunii septembrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 75,507 miliarde de lei, respectiv 64,4%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 27,268 miliarde de lei (23,3%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 5,964 miliarde de lei (5,1% din total active).

Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.089.360 milioane de participanţi în septembrie 2023.

În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare