Autorităţile iraniene l-au executat pe ultimul membru al unui grup de kurzi „deţinuţi politici”

Autorităţile iraniene l-au executat joi pe ultimul membru rămas în viaţă al unui grup de kurzi arestaţi în 2009 şi 2010 pentru „corupţie pe pământ” , în legătură cu presupusa lor apartenenţă la grupuri extremiste, potrivit unor organizaţii pentru drepturile omului citate de AFP, transmite Agerpres.

Kamran Sheikheh a fost spânzurat în închisoarea Urmia (nord-vest), potrivit ONG-ului Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia, şi Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în Statele Unite ale Americii.

Bărbatul fusese condamnat la moarte împreună cu alţi şase kurzi în 2018, fiind acuzat că aparţine unor mişcări interzise şi că are legătură cu uciderea unui cleric din Mahabad (vest).

Ceilalţi şase coinculpaţi au fost cu toţii executaţi începând din noiembrie 2023.

Potrivit Amnesty International, toţi aceşti şapte kurzi au fost condamnaţi la moarte după un „proces total inechitabil” viciat de „suspiciuni de tortură şi alte rele tratamente”.

IHR l-a calificat pe Kamran Sheikheh drept „deţinut politic” condamnat „pe baza unor mărturisiri obţinute sub tortură”.

Militanţii pentru drepturile omului denunţă folosirea disproporţionată a pedepsei cu moartea împotriva minorităţilor kurdă şi balucă din vestul şi sud-estul ţării, care aderă în general la ramura sunită a islamului şi nu la şiismul dominant din Iran.

O sindicalistă având legături cu un partid kurd interzis în Iran, arestată în decembrie, a fost condamnată la moarte la începutul lunii iulie, mai afirmă organizaţiile pentru drepturile omului.

Iranul este una dintre ţările lumii unde au loc cele mai multe execuţii, alături de China şi Arabia Saudită.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare