Avertisment din Parlament: Iohannis va deconta pentru toate acțiunile orchestrate împotriva poporului român

Iohannis va deconta pentru toate acțiunile orchestrate împotriva poporului roman, avertizează senatorul Florin Cârciumaru, într-o declarative politică.

“Cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării se lasă așteptată, deși președintele României, Klaus Iohannis, a promis că după data de 1 Decembrie, Ziua Națională, va lua o decizie în acest sens. Se pare însă că acestuia îi place să mențină tensiunea în țară.

carciumaru florinPrin astfel de acțiuni arată clar că nu are de gând să rămână în sfera atribuțiilor sale de președinte, în defavoarea milioanelor de români care susțin Guvernul Dăncilă”, a afirmat senatorul PSD.

Potrivit acestuia, disperarea de a mai prinde un mandat la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis, sprijinit de PNL și USR, continuă să pună piedici Executivului PSD-ALDE, dorind chiar blocarea activității guvernului în prag de sărbători.

“Nici de Centenarul Marii Uniri nu ține cont Iohannis și recurge la orice metode pentru a împiedica PSD-ALDE să ducă la capăt programul de guvernare promis românilor în urmă cu doi ani. Iohannis și complicii săi cred că, neacceptându-i pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor, vor atrage capital electoral pentru alegerile europarlamentare, respectiv prezidențiale, însă nu fac decât să-și dea singuri cu “stângul în dreptul”.

olguta carciumaruImaginea pozitivă pe care o are în ochii românilor Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, îl eclipsează total pe Klaus Iohannis, care demonstrează încă o dată că este într-o bătălie deschisă cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară. 

Acesta vrea să întârzie performanţa guvernului călcând în picioare legea și Constituția țării, punând mai presus de toate interesele sale electorale. Mai devreme sau mai târziu, Iohannis va deconta toate aceste acțiuni orchestrate împotriva poporului roman”, a subliniat Florin Cârciumaru.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare