Avertisment dur al comisarului pentru politică regională / Nu există decât patru mari proiecte de infrastructură; Autostrada Sibiu-Piteşti Sibiu nu poate fi finanţată cu bani europeni

Comisarul pentru politică regională, Corina Creţu, le-a atras atenţia din nou astăzi autorităţilor române asupra modului în care acţionează pentru dezvoltarea infrastructurii de transport. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Turda, Corina Creţu a vorbit despre proiectele a două viitoare autostrăzi Piteşti – Sibiu şi  Iaşi-Târgu Mureş.

Mai exact, comisarul european a precizat că, din 2014, de când a preluat mandatul la Bruxelles, doar patru mari proiecte de infrastructură au fost depuse spre finanţare de autorităţile române.

Corina Creţu a criticat faptul că există probleme birocratice care împiedică finanţarea unor proiecte care ar fi putut fi eligibile şi a dat exemplul autostrăzii Sibiu-Piteşti, care nu poate fi finanţată cu bani europeni, deoarece pe două tronsoane au început lucrările fără să existe avize de mediu.

corina cretu„Din punctul nostru de vedere, proiectul este extrem de întârziat şi estimările noastre arată că această construcţie nu poate începe mai devreme de anul 2019. Licitarea autostrăzii este, după cum ştiţi, împărţită în cinci loturi, din care loturile II, III şi IV sunt cele mai dificile din punct de vedere tehnic, deoarece sunt situate în munţi. În acest stadiu, loturile I şi V au fost oferite, deci s-au început lucrările în absenţa evaluării impactului asupra mediului”, a declarat comisarul european.

Corina Creţu a criticat şi faptul că autorităţile române doresc să construiască autostrada montană în parteneriat public-privat, ceea ce ar însemna o deprioritizare a proiectului.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare