Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă trei avertizări, care acoperă toată ţara, în unele zone fiind vorba despre furtuni, iar în restul despre disconfort termic cauzat de indicele temperatură-umezeală.
Meteorologii au emis patru coduri portocaliu și galben, de caniculă și, respectiv, averse, vijelii și grindină. Aceste avertizări sunt în vigoare până marți.
ANM a emis astfel un Cod galben cu interval de valabilitate: 04 iulie, ora 10:00 – 05 iulie, ora 10:00, fenomenele vizate fiind: instabilitate atmosferică temporar accentuate, a informat romaniatv.net.
În intervalul menționat, în nordul și centrul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte, iar local și în regiunile estice și sudice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-60 l/mp.”, este avertizarea ce priveşte furtunile.
Au mai fost emise Cod galben şi portocaliu cu interval de valabilitate: 04 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 04:00, fenomenele vizate fiind: instabilitate atmosferică accentuate.
Local în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Muntenieivor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70-90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35.40 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp.”, mai avertizează ANM.
În cea mai mare parte a țării, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 35…36 de grade.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.