Avioanele de vânătoare Strike Eagles se întorc în Bulgaria şi România

Avioanele de vânătoare Strike Eagles se întorc în Bulgaria şi România pentru a doua etapă de dislocare a Operaţiunii Castle Forge, informează un comunicat al Comandamentului Forţelor Aeriene ale SUA din Europa şi din Africa transmis AGERPRES.

Avioanele americane de vânătoare F-15 Strike Eagles din Escadrila 336 de Vânătoare, Grupul 4 de Vânătoare, de la Baza Forţelor Aeriene Seymour Johnson din Carolina de Nord, s-au întors la Baza Aeriană Borcea, România, şi la Baza Aeriană Graf Ignatievo, Bulgaria, pentru a doua etapă de dislocare înaintată în sprijinul Operaţiunii Castle Forge, un eveniment de instruire multinaţional întrunit, condus de Forţele Aeriene ale SUA din Europa şi Forţele Aeriene ale SUA din Africa, care demonstrează conceptul de Agile Combat Employment.

Operaţiunea Castle Forge urmăreşte antrenarea agilităţii şi a mişcărilor rapide ale forţelor aeriene spre amplasamente avansate, sporind angajamentul SUA faţă de aliaţii NATO din regiunea Mării Negre, demonstrând în acelaşi timp capacitatea comună a Alianţei de a răspunde cu o prezenţă flexibilă şi încurajatoare.

Avioanele Strike Eagles au sosit iniţial la Baza Aeriană Larissa din Grecia pe 6 octombrie pentru a se antrena împreună cu avioanele F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Elene. Între 18-22 octombrie, acestea au decolat de la Bazele Aeriene Graf Ignatievo din Bulgaria şi Borcea din România, în prima fază de dispersare înaintată a Operaţiunii Castle Forge. După ce s-au întors la Baza Aeriană Larissa, cooperarea s-a extins în ultima săptămână, pentru a include colaborarea cu Forţele Navale Elene, care au sprijinit intrarea în Marea Neagră, într-o misiune de patrulare de rutină, a distrugătorului cu rachete dirijate din clasa Arleigh Burke USS Porter (DDG 78) al Flotei a Şasea a SUA.

Antrenamentele vor continua în România şi Bulgaria în următoarele zile. Generalul Jeff Harrigian, comandantul Comandamentului Aerian al NATO şi al Forţelor Aeriene ale SUA din Europa şi Africa, a declarat: ‘Castle Forge este una dintre cele mai importante oportunităţi pe care le-am avut de a testa modul în care putem disloca avioane de vânătoare din diferite amplasamente, cu diverse niveluri de capacitate şi sprijin de luptă’.

‘Pe măsură ce această operaţiune va continua, vom creşte complexitatea, viteza şi flexibilitatea mişcărilor noastre – împreună cu aliaţii noştri – pentru că acesta este exact modul în care vom lupta dacă ni se va cere’, a mai spus generalul Harrigian, citat în comunicat.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare