Avocat: A ieşit şi ultimul document medical necesar trimiterii în judecată a poliţistului care a omorât o fetiţă pe trecerea de pietoni

Avocatul Adrian Cuculis afirmă că a ieşit şi ultimul document medical necesar trimiterii în judecată a poliţistului Popescu care a lovit pe trecerea de pietoni două fete, în luna ianuarie, una dintre ele decedând. Potrivit lui Cuculis, certificatul de la INML arată că Marina, a doua fată rănită, are nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera, ceea ce face că poliţistul să fie cercetat şi judecat şi pentru vătămare corporală, transmite News.ro. 

”Ultima oră în cazul Raisa. A ieşit şi ultimul document medical necesar trimiterii în judecată a poliţistului Popescu. Certificatul de la INML arată că Marina are nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera, ceea ce face că poliţistul Popescu să fie cercetat şi judecat şi pentru vătămare corporală”, spune avocatul.

Adrian Cuculis explică faptul că limita de zile medicale pentru infracţiunea de vătămare corporală este de 90.

În 13 ianuarie, fetiţele Raisa şi Marina au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un singur poliţist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.
În urma accidentului, Raisa a murit, iar Marina a fost rănită.
Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală, fiind dispusă o expertiză pentru a stabili exact viteza cu care rula maşina în momentul impactului. Poliţistul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare