„Tot presa de rahat din România:
La perchezițiile de la Georgescu au fost ridicate documente emise de 2 entități:
– Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem O.S.J.
– European Asian Trade Mission”, scrie, pe Facebook, avocata Elena Radu.
„Se apucă presa să întrebe:
Sovereign MILITARY Hospitaller Order of St John of Jerusalem OF RHODES AND OF MALTA
dacă Georgescu este membrul lor, pe când documentele erau emise de Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem O.S.J.
Se observă denumirea DIFERITĂ și sigla DIFERITĂ.
Normal că ăia răspund că nu.
Și gata, începe presa: sunt falsuri!
Numai că este vorba de 3 entități diferite. Vedeți diferenta în foto atașat.
Deci; îl întrebară pe Popescu Ion George dacă Popescu Ion este el.
Normal că ăla răspunse că nu.
Ăștia ne iau pe toți de proști și cred că înghițim pe nemestecate tot ce ne livrează.
Iar DIICOT se pare că crede că și judecătorul ar fi la fel de prost”, spune Elena Radu.
Ea mai arată: „Un dosar penal înseamnă ”o poveste”, adică o descriere a faptelor care s-ar fi întâmplat în realitate și care trebuie susținută de probe care să ateste că aia ar fi povestea privind ”realitatea trecutului”.
Probele pot să existe și aparent să susțină ”povestea”.
Numai că atunci când iei la verificat probele, e posibil să observi că nu au treabă cu ce s-a scris în poveste despre ele.
Dacă te apuci să vezi și dacă se leagă între ele, e posibil să vezi că nu se leagă deloc așa cum sunt prezentate în poveste.
Dacă mai ai și declarații care se tot schimbă, e posibil să vezi că ele au fost adaptate ca să se muleze pe ”povestea” prezentată, iar unele să fie tocmai pentru a se disculpa sau disculpa pe altul care ăla ajunge și el martor.
Și uite așa, credibilitatea declarațiilor începe să fie sub semnul întrebării și, totodată, chiar povestea prezentată.
Dacă mai sunt și puse dovezile selectiv, ca să iasă un alt puzzle, tot puzzle făcut inițial, pică.
Eh, toată verificarea poveștii prezentate și a probelor din spate nu e ușoară și discrepanțele nu pot fi sesizate ușor, dacă nu știi povestea reală sau dacă nu ai experiență la cum se prezintă povestea denaturat ca să pară credibilă.
Din afară, povestea îți pare reală și probată, dacă ți se mai bagă și multe ”floricele”.
Or, rolul avocatului taman ăla e: să dea ”floricelele” la o parte, să vadă ce are legătură în realitate cu acuzația.
Și să vadă dacă puzzle-ul făcut din probe este integral, se mulează cu povestea sau nu și dacă există alte probe care demontează puzzel-ul sau dacă probele care pretind că reflectă realitatea trecutului nu cumva denaturează trecutul sau prezintă cu totul altceva.
Judecătorul are un rol și mai mare, că trebuie să facă cercetarea judecătorească.
Și el, din oficiu, trebuie să citească ce e în dosarul ăla, să readministreze probele, să vadă dacă nu cumva unele au fost în mod intenționat mulate pe o poveste, să ceară să se administreze alte probe care crede el că l-ar lămuri unde i se pare că îi pute ceva în poveste.
În plus, judecătorul care analizează acuzația din rechizitoriu, trebuie să analizeze ambele ”povești” (și ale acuzării și ale apărării) și să vadă care este mai credibilă și mai dovedită.
Sau dacă nu e convins că probele dovedesc ”povestea” acuzării așa cum i-a fost descrisă în rechizitoriu și are dubii că ”povestea” ar relata realitatea trecutului, atunci nu poate să condamne, pe prezumții că poate a fost cum zice acuzarea.
Și sunt multe altele pentru care judecătorul nu poate să condamne: că acuzatul nu a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, etc
Taman de aia există prezumția de nevinovăție, până la terminarea definitivă a dosarului penal.
Pe lângă cercetarea aia a procurorului, și judecătorul face propria cercetare, ca să vadă povestea procurorului: se confirmă sau nu.
Din păcate, au fost și mulți judecători care nu ”și-au pierdut timpul” să verifice povestea procurorului. S-au făcut că cercetează, pentru ca la final, să nu analizeze nimic, să nu verifice poveștile și să condamne, că îi era mai simplu și mai ușor.
Din păcate, au fost și mulți procurori care cu intenție au prezentat o poveste despre care nici ei nu credeau că s-a săvârșit o infracțiune (câteodată reiese și din rechizitoriu, dacă îl citești cu atenție și încerci să corelezi ce scrie în el) sau, în mod intenționat, au ignorat niște probe pe care le aveau în dosar și le demonta povestea pe care voiau să o prezinte judecătorului”.
