După ce Traian Băsescu a aruncat bomba și a spus că alegerile din luna mai nu vor fi luate în considerare de Statele Unite, avocata Ingrid Mocanu susține că politicienii români nu vor ține cont de semnalul lansat de fostul șef al statului, scrie realitatea.net.
„Pe politicieni îi interesează poziţiile lor, să-şi menţină privilegiile, să nu răspundă pentru ceea ce au făcut, să poată să mai fure, îi interesează doar banii și puterea, nicidecum soarta țării, încotro se îndreaptă ţara sau ce şi-ar dori poporul român”, a spus avocata în direct la Realitatea PLUS.
La rândul său, avocata Elena Radu a scris, pe Facebook: „Cel mai mare pericol la securitatea națională a României il reprezintă persoanele care dețin funcții de conducere în autoritățile statului român.
Restul sunt cauze conexe.
Deciziile pe care le-au luat reprezintă cel mai mare pericol la securitatea națională a României: de la politica externă pe care au avut-o și o au și până la legile pe care le-au adoptat care vulnerabilizeaza Romania și pun in pericol cetățenii României.
Orice decizie proasta (și au fost nenumărate mai ales în ultimii 5 ani) produce efecte negative asupra României și cetățenilor ei.
Insa, oricâte semnale de alarmă publice s-au tras au fost ignorate, tratate cu hai sictir sau criticate ca Fake news.
Ce vă faceți voi (ăștia care dețineți puterea în România)?
Când ați îndatorat România la cca 1.000 de miliarde lei,
Când după anularea ilegală a alegerilor prezidențiale s-a dus ratingului de tara pe la negativ, regim hibrid spre dictatură,
Când lunar există deficit bugetar și vă cam ies ochii că nu știți cum să îl mai acoperiți,
Ce o să faceți voi acum?
Țineți cu dinții de putere în continuare, de teamă să nu iasă mizeria la suprafață, până v-or sări cheltuielile bugetare în cap și nu o să mai aveți de unde le plăti? (care oricum va ieși mai devreme sau mai târziu)
sau vă faceți că v-a trecut amnezia și anulați dictatura pe care ați instaurat-o?
Marsele ce te faci tu, că după alegerile prezidențiale e cu mâna ta, dacă o ții tot așa, indifent cât de băiat bun ai vrut tu să fii și să te faci că tu nu ai vrut, nu cu mâna ta.
Știți ce îi mai trebuie Europei ăsteia ”nou-democrate”?
Coadă la ambasadele Rusiei din statele UE, să ceară europenii azil politic în Rusia.
Aia ar fi bomboana de pe colivă, ca să vadă ”proeuropenii” cât de democrați sunt, au ajuns sub regimul de la Kremlin”.