Avocaţii lui Donald Trump au cerut revocarea verdictului de vinovăţie dat preşedintelui ales în legătură cu plata făcută actriţei porno Stormy Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea, relatează dpa, informează Agerpres.
Într-un document de 80 de pagini, publicat marţi de Curtea Supremă din New York County, avocaţii lui Trump fac numeroase referiri la graţierea, duminică, de către preşedintele american Joe Biden a fiului său Hunter, inculpat pentru fraudă fiscală şi posesie de armă de foc.
Trump l-a nominalizat pe unul dintre avocaţii săi în acest caz, Todd Blanche, pentru a deveni procuror general adjunct, adică viceministru al justiţiei.
Revenind asupra promisiunii sale de a nu-şi ierta fiul, Biden a condamnat, într-un comunicat, „politica brută care a contaminat acest proces şi a dus la o eroare judiciară”.
Avocaţii lui Trump au profitat de acest lucru, afirmând că procurorul districtual din Manhattan Alvin Bragg s-a angajat „exact în genul de teatru politic pe care l-a condamnat preşedintele Biden”. Ei au invocat, de asemenea, o recentă decizie a Curţii Supreme a SUA care acordă preşedintelui american o imunitate largă.
La sfârşitul lunii mai, cei 12 juraţi din procesul său penal din cazul Stormy Daniels – cetăţeni din New York traşi la sorţi şi selecţionaţi de apărare şi de acuzare – l-au găsit pe Trump vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare formulate împotriva lui. El a fost acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 fostei starlete de filme porno Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în 2006.
A fost prima dată în istoria SUA când un fost preşedinte a fost condamnat într-un proces penal. Dacă verdictul rămâne valabil, Trump va fi, de asemenea, primul preşedinte american care guvernează ca infractor condamnat.
Bragg are timp până luni să depună un răspuns, după care judecătorul Juan Merchan trebuie să decidă paşii următori.
Nu este clar ce se va întâmpla în continuare. Biroul procurorului Bragg s-a arătat iniţial deschis faţă de o amânare a sentinţei până după încheierea celui de-al doilea mandat de patru ani al lui Trump, deşi condamnarea s-ar menţine. Dacă se va întâmpla aşa, pronunţarea sentinţei înainte de inaugurarea lui Trump, pe 20 ianuarie, este practic imposibilă.
Sentinţa urma să fie anunţată iniţial cu mult înaintea alegerilor, dar avocaţii lui Trump au reuşit să amâne termenul. Pe hârtie, preşedintele ales este pasibil de o pedeapsă de închisoare de mai mulţi ani, deşi mulţi observatori cred că ar fi cel mai probabil să fie condamnat la o amendă sau o perioadă sub supraveghere.
Trump a pozat în victimă într-un proces care a făcut senzaţie
Trump a fost prezent pe tot parcursul procesului de la începutul acestui an. Deşi cazul se referea în esenţă la o fraudă financiară, de pe banca acuzării, Daniels a fost pusă să povestească în detaliu o noapte cu Trump în care ar fi avut loc şi relaţii sexuale. Procesul a fost presărat cu detalii jenante, inclusiv faptul că întâlnirea cu Daniels a avut loc în cursul unui turneu de golf, pe când soţia lui Trump, Melania, era însărcinată.
Trump neagă că a întreţinut relaţii sexuale cu Daniels, dar nu şi că s-a făcut o plată către aceasta şi a folosit apariţiile în instanţă pentru a se portretiza ca victimă a justiţiei şi pentru a cere donaţii pentru campania prezidenţială. În repetate rânduri, el a adus în sala de judecată numeroşi susţinători politici, fiind de aşteptat ca mulţi dintre ei să primească acum poziţii importante în guvern.
sursa – AGERPRES