Într-o postare anterioară, el a făcut apel la români să iasă din pasivitate şi să vină în număr cât mai mare la protestele ce vor începe duminică, 2 octombrie, „dacă nu pentru speranța unei soluții la crizele suprapuse, programate de statul profund pentru a supune prin frică, sărăcie și înfometare, măcar pentru necesitatea de a prezerva bruma de democrație care ne-a mai rămas”.
„Se zice că, atunci când guvernul se teme de popor, e democrație. Cert e că, atunci când poporul se teme de guvern, e dictatură. Este, de asemenea, cert, că o societate în care este permisă doar ideologia oficială și sunt admise doar informațiile și opiniile conforme cu linia de partid unic și de stat profund, e o societate totalitară, detestabilă. Când dizidența este înabușită, când protestele populare sunt dezavuate pe motiv că sunt organizate de partide de opoziție sau de opoziția extraparlamentară, lumea în care trăim e pe un făgaș greșit.
Dacă nu pentru speranța unei soluții la crizele suprapuse, programate de statul profund pentru a supune prin frică, sărăcie și înfometare, măcar pentru necesitatea de prezerva bruma de democrație care ne-a mai rămas, TREBUIE să participăm la protestele care se declanșează duminică, 2 octombrie. Nu are nicio importanță că protestul este promovat de un partid de opoziție. În definitiv, protestele anilor 2017-2018 au fost declanșate, susținute și finanțate de partidele aflate la putere în plandemie, atunci în opoziție. De ce s-ar justifica mai mult proteste pentru corporații și bănci, contra salariilor minime și a pensiilor, pentru liberalizarea haotică a prețurilor la energie, pentru „lupta” contra „corupței” celorlalți (niciodată contra corupției reale a celor care se află la butoanele statului profund) și nu s-ar justifica un proteste contra nenorocirilor aduse de globalismul progresist? Mergeți la protest începând de duminică! Voi fi în stradă și eu, începând de luni, 3 octombrie”, scrie Piperea.
El mai spunea: „Din automatism sau oligo-rațiune, ne raportăm permanent la alții – ei sunt de vină, ei tre’ să ne recunoască meritele, valorile și neamul, ei tre’ să facă și să aplice. Alții, nu noi. Tind să cred că ni se trage din decenii de victimizare (geo)politică sau din secole de supunere mioritică („capul plecat, sabia nu-l taie”). Este, foarte probabil, sentimentul sau tipul de atitudine care ne-a îndepărtat cel mai mult de ideea de câștigător. Suntem mereu pe locul doi, și asta ne-a cam intrat în sânge. Nu vom reuși să fim câștigători dacă rămânem în paradigma supusului sau a celui care se crede superior, dar se rezumă la a arăta cu degetul către alții și a sta confortabil în fața televizorului sau a calculatorului, așteptând ca treaba să fie bună și la vară cald. Nu suntem de acord cu noile directive (geo)politice – dușul la comun și mai rar ca pe vremea primei regine Lizaveta a Albionului, lăcustele la micul dejun, oprirea programată a curentului electric, portofelul digital chinezificator – dar nu luăm atitudine contra lor și a emitenților lor, pentru că, vorba lui Ion Băieșu din Balanța, noi, aici, pe plaiurile mioritice, de bine – de rău, o ducem bine.
Argumentele favorabile supunerii sau complacerii în cotidianul ocheiuț/căldicel sunt multe, vizibile, insidioase ori induse propagandistic. Cu toate acestea, este posibilă schimbarea acestui parcurs istoric de victimizare. Mai mult chiar, este posibilă ieșirea din blocajul mental și emoțional al „necesității” de a alege între stăpâni. Libertatea nu e un simplu vis, auto-determinarea nu e o utopie.
Puterea de alege Liberarea, în loc de supunere, a fost mereu în mâinile noastre, numai că noi am refuzat să o folosim cu … cap și suflet. Fericit va fi cel care nu datorează nimic (felix qui nihil debet), nici supunere, nici întunecare, nici înfrigurare.
Suntem mai mult decât niște simpli iobagi, iar în fața lui Dumnezeu și a destinului suntem egali cu Lizaveta a II-a (…)”.
