Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat joi la CCR legea care impozitează cu până la 85% pensiile speciale din România, afirmând că Parlamentul nu își asumă răspunderea pentru această lege, ci ”fortează mâna” Avocatului Poporului.
”Este obligația Avocatului Poporului, prevăzută de Constituție, să se uite pe legi, atunci când crede că ele încalcă dreptul, să sesizeze CCR. Sunt două texte, în principal, din Constituție, pe care le încalcă această lege. Este o dublă impozitare. Pensiile de peste 2.000 de lei se impozitează cu 10%. Apoi e încă o impozitare, pentru că nu scrie nicăieri că cei 10% se șterg. E impozitare la impozitare. Avocatul Poporului și adjuncții săi nu au pensii de serviciu. Noi suntem asimilați miniștrilor. E o chestiune de principiu și am considerat că este corect să ne adresăm CCR”, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, la România TV.
Renate Weber criticat dur legea adoptată de Parlament.
”Văd multă ipocrizie la mijloc. Cu scuzele de rigoare, dar nu am cum să o numesc altfel. Pentru că de ieri aud la diverşi politicieni că toată lumea aşteaptă să se pronunţe CCR: Păi de ce faceţi o lege dacă ştiţi că ea trebuie să ajungă la CCR, pentru că acolo trebuie să fie tranşată? Pur şi simplu pentru că Parlamentul nu îşi asumă să facă ceea ce este corect? Ca să cadă tot blamul pe cine? Pe mine, pe Avocatul Poporului? Ei îmi forţează mâna. Eu văd o gravă încălcare a Constituţiei şi evident că trebuie să sesizez CCR. Normal ar fi ca în statul de drept fiecare să îşi asume răspunderea pentru ce face”, a spus Renate Weber.