Avocatul Poporului: Nu vom ataca în aceste două zile legea privind starea de alertă

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, miercuri, că nu va ataca în următoarele două zile legea privind starea de alertă, adoptată în Parlament, afirmând că cea mai acoperitoare soluție ar fi ca președintele Klaus Iohannis să prelungească starea de urgență.

„(…) A fost o zi de foc și de teamă pentru că am urmărit dezbaterile din Parlament. Ar fi fost îngrozitor dacă ar fi trecut acel amendament, 78. Cea mai acoperitoare formulă este ca președintele să mai prelungească starea de urgență pentru câteva zile. Pot să vă spun doar atât: nu vom ataca această lege în aceste două zile! După aceea, sigur, ne vom uita atent pe ea. Dar, e o chestiune de durată, nu acum înainte de promulgarea legii”, a declarat Renate Weber, la TVR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare