Bacalaureat 2022. Subiectele la proba scrisă la Limba şi literatura română

Proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat 2022 are loc luni pentru elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Proba de examen conține trei părți – în prima parte este vorba despre 5 cerințe notate cu câte 6 puncte fiecare, care au ca suport un text la prima vedere, potrivit Știrile TVR. 

 

Textul suport a fost din Nicolae Iorga – „Doamna Elena Cuza”, iar elevii au avut, la subiectul I.B., de scris un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.

Subiectul al II-lea – notat cu 10 punte, a fost o argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.

La subiectul al III-lea – tinerii de la profilul real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate – este notat cu 30 de puncte.

Subiectul al III-lea – candidații de la profilul umanist  au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unui prersonaj dintr-o comedie studiată – este notat cu 30 de puncte.

Baremele de subiecte vor fi făcute publice de Ministerul Educației la ora 15:00.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare