Colegiile care pot funcţiona în universităţi nu se pot substitui învăţământului universitar, a declarat Klaus Iohannis. Șeful statului a subliniat că examenul de Bacalaureat rămâne obligatoriu pentru studiile universitare.
„În ceea ce priveşte funcţionarea colegiilor terţiare non-universitare, care pot funcţiona în universităţi, dar nu au rang de studii universitare, vreau să fac câteva precizări pentru o înţelegere corectă. Această formă de învăţământ, care funcţionează şi astăzi, nu se substituie învăţământului universitar. Formarea profesională pentru a permite certificarea la nivel de tehnician este cerută de piaţa muncii şi este deschisă tinerilor care nu au susţinut sau nu au promovat examenul de Bacalaureat sau adulţilor care doresc să avanseze profesional cu ajutorul unei pregătiri suplimentare, de nivel 5 de calificare. Ea nu conferă acces în învăţământul superior fără promovarea examenului de Bacalaureat. Mai pe scurt, Bacalaureatul rămâne obligatoriu pentru studiile universitare, adică pentru licenţă, masterat şi doctorat, indiferent de domeniul de studiu”, a spus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, relatează Agerpres.
El a mai arătat că proiectul ‘România Educată’ include şi o serie de ţinte concrete, printre care scăderea ratei de părăsire timpurie a şcolii, până la un nivel de cel mult 10%, reducerea ratei de analfabetism funcţional, la orizontul 2030, sau creşterea competenţelor digitale de bază, atât în cazul profesorilor, cât şi al elevilor.