Bacău: Finanţare prin PNI ‘Anghel Saligny’ pentru modernizarea a 20 străzi de pământ din Târgu Ocna

Primăria oraşului Târgu Ocna beneficiază de o finanţare de peste 20 milioane lei, prin Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’, în urma căreia 20 străzi de pământ sau balast vor fi modernizate.

Primarul Cristian Aurelian Ciobotaru a declarat că străzile din cadrul proiectului vor fi asfaltate şi vor beneficia de consolidare, acostamente, trotuare şi podeţe.

‘Sunt încrezător că această lucrare va fi o provocare pentru proiectanţii şi constructorii interesaţi şi licitaţia va avea un parcurs normal’, a precizat primarul oraşului Târgu Ocna.

Prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel a subliniat că modernizarea celor 20 străzi va conduce şi la creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier şi pietonal.

‘Pe lângă modernizarea piaţetei oraşului şi a mai multor străzi, cu bani europeni prin POR 2014 – 2020, investiţiile ce urmează să fie realizate cu sprijinul Guvernului vor rezolva problema infrastructurii rutiere la Târgu Ocna şi vor creşte, considerabil, atât siguranţa în trafic, cât mai ales calitatea vieţii în oraş’, a declarat prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 20,7 milioane lei din care finanţarea guvernamentală este de 20 milioane lei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare