Băiatul de 15 ani al deputatului AUR, Ringo Dămureanu, a fost bătut și tâlhărit cu sălbăticie într-un tramvai din Craiova, a anunțat parlamentarul, scrie r3media.ro.
„Fiul meu, Victor, 15 ani, a fost astăzi amenințat cu briceagul, lovit repetat în cap, umplut de sânge, cu ceasul de la mână spart, de o gașcă de 6-7 tineri de etnie. La sfârșit, a fost amenințat: “te termin, ne mai vedem noi”.
Colegul lui a fost lovit, tâlhărit și i s-a rupt plăsuța cu cumpărături.
Ambii copii se află în stare de șoc. Poliția craioveană face cercetări. Vom vedea acum de ce altceva se va lega presa ticăloșită.
Chiar să nu aibă legătură această amenințare cu presiunile la care suntem supuși în Parlament de când cu instaurarea noii dictaturi?”, a scris Ringo Dămureanu pe facebook.
Adolescenții au povestit că agresorii s-au legat de ei fără niciun motiv, apoi ar fi început să-i lovească și să-i amenințe cu un briceag pentru a scoate tot ce aveau în buzunare.
Vatmanul a declarat că nu a auzit țipete în tramvai și nimeni nu l-a avertizat că sunt bătuți cei doi copii.
Polițiștii au început cercetările în acest caz.
„Un bărbat din municipiul Craiova le-a declarat polițiștilor că fiul său și un coleg de clasă al acestuia, ambii de 15 ani, în timp ce se aflau într-un tramvai, pe strada Calea București, ar fi fost agresați de un grup de 4-5 tineri ce se aflau de asemenea în tramvai. În urma conflictului, unui minor i-ar fi fost spart ceasul de la mână, iar celui de-al doilea i-ar fi fost sustrasă suma de 5 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.