Bănescu: Televiziunile noastre au o „tăcere atent programată”; probabil „neghina” nu trebuie să fie lezată de „grâu”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, critică lipsa de reacție a presei cu privire la incidentele de la Cluj, unde cinci tineri au fost amendați pentru simplul fapt că stat pe trotuar, pe traseul paradei LGBT, ținând la vedere icoane.

„Tăcere atent programată

Amendarea tinerilor din Cluj Napoca pentru un protest tăcut și purtarea unor simboluri creștine în preajma vajnicilor luptători pentru „acceptare” post-acceptare și pentru încetarea imediată a „persecuțiilor” cu care se confruntă zi și noapte, a beneficiat de uriașe spații de ignorare în programele televiziunilor noastre vigilente, cărora nu le scapă printre degetele „Breaking/ Alert news”, răsfirate tot timpul, nicio știre esențială, precum: „doi pui de tigru siberian s-au născut recent la Zoo Oradea” sau „cum arată „prințesa musculoasă” a Bulgariei”.

Așa funcționează filtrele ideologice care separă nu grâul de neghină, ci neghina de grâu.

Ca să nu fie lezată neghina, oricum supărată pe grâu”, scrie Vasile Bănescu pe Facebook.

Pe data de 15 iunie 2024, marșul homosexualilor Cluj Pride a atras câteva sute de participanți în Piața Unirii din Cluj-Napoca, unde aceștia și-au făcut simțită prezența încă de la ora 14:00. Înarmați cu steaguri multicolore și mesaje de susținere pentru comunitatea LGBT, participanții au plecat în marș prin centrul orașului.

În timp ce participanții scandau mesaje, un grup de tineri a ales să își exprime convingerile religioase într-un mod pașnic. Cei patru minori și un tânăr de 18 ani au afișat două icoane, un steag anticomunist și un banner cu chipul lui Iisus Hristos. Aceștia s-au poziționat pe trotuar, fără a striga sau a provoca în vreun fel participanții la marș, notează Active News.

Reacția activiștilor LGBT a fost promptă și ostilă. Membrii marșului i-au huiduit agresiv pe tineri, manifestându-și dezaprobarea față de prezența simbolurilor religioase. În scurt timp, un jandarm a intervenit și a amendând tinerii cu 1.500 de lei, un gest care a stârnit indignare (Potrivit altor surse, icoana pe pânză a fost mototolită brutal de jandarm).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare