New York, 14 oct /Agerperes/ – Kyrie Irving, vedeta echipei Brooklyn Nets din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), căruia clubul i-a interzis pentru moment să se antreneze sau să joace până când se va vaccina contra Covid-19, a declarat, miercuri, pe Instagram, că ‘fiecare are dreptul să facă ce crede că este mai bine’, informează AFP.
‘Fiecare are dreptul să facă ce crede el că este mai bine. Nimeni nu ar trebui să fie forţat să facă ceva cu corpul său’, a declarat jucătorul pentru a-şi justifica alegerea de a nu se vaccina.
Baschetbalistului în vârstă de 29 de ani i-a fost interzis, marţi, să se antreneze cu echipa şi să joace până când va accepta să se vaccineze.
Pentru combaterea pandemiei, oraşul New York a pus la punct noi protocoale de securitate sanitară, împiedicând adulţii nevaccinaţi să ia parte la antrenamente sau meciuri.
Tot miercuri, site-ul american The Athletic a afirmat că responsabilii lui Nets nu-i vor mai prelungi contractul lui Irving, care ajunge la final anul viitor.
‘Să nu credeţi că mă voi retrage. Să nu credeţi că voi abandona acest sport pentru o obligaţie legată de vaccin’, a precizat jucătorul.
Sezonul regulat 2021-2022 debutează pe 19 octombrie.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)
Sursa: PRESSONLINE