Preşedintele PMP, Traian Băsescu, nu mai are grup parlamentar la Senat, începând de luni, după ce senatorul Iustin Talpoş şi-a anunţat demisia şi trecerea la Partidul Social-Democrat.
„Vreau să vă anunţ că demisionez din grupul parlamentar PMP şi începând de azi voi activa în grupul parlamentar al PSD”, a anunţat Iustin Talpoş în plenul Senatului.
Liderul grupului parlamentar PSD din Senat, Şerban Nicolae, a precizat că, în aceste condiţii, grupul parlamentar al social-democraţilor reprezintă jumătate plus unu din totalul senatorilor, în timp ce grupul PMP a încetat să funcţioneze.
„La acest moment funcţionează, potrivit regulamentului, doar cinci grupuri parlamentare, întrucât grupul parlamentar fost al PMP nu mai întruneşte numărul minim de membri, respectiv cel de şapte. Vă rog să luăm act de acest lucru”, a declarat Şerban Nicolae.
Săptămâna trecută a trecut de la PMP la PSD şi senatorul Ion Ganea.