Fostul președinte susține că Iohannis este singurul care poate spune dacă ministrul justiției sau procurorul general este mincinosul.
„Preşedintele Iohannis nu are dreptul la tăcere! Tudorel Toader afirmă că în dosarul înaintat de Ministerul Justiţiei către CSM şi către Iohannis în procesul de numire în funcţia de Procuror General, s-ar fi aflat şi o ordonanţă prin care Augustin Lazăr ar fi aprobat un NUP în favoarea preşedintelui. Dacă a fost aşa, ar semăna a şantaj la Preşedintele României.
-
Augustin Lazăr afirmă că nu a existat un asemenea document în dosarul său.
Este clar că unul din doi, ori Toader ori Lazăr, minte fără ruşine, unul pentru a-l demite pe celălalt iar celălalt pentru a se menţine pe funcţie. Preşedintele Iohannis nu are dreptul la tăcere pentru că este singurul care poate “desemna” mincinosul, spunând public dacă a avut în dosarul lui Augustin Lazăr o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale (NUP) pe numele său, ordonanţă aprobată de Augustin Lazăr.
În minutul următor declaraţiei preşedinteluiu, mincinosul trebuie să demisioneze.
PS – Dacă documentul s-a aflat în dosar şi domnul Iohannis are o mare problemă”, a scris Băsescu, pe Facebook.