BCE: Războiul din Iran perturbă creşterea economiei UE şi majorează inflaţia

Războiul din Iran continuă să testeze rezilienţa afacerilor şi creditorilor din UE, majorarea preţurilor energiei ducând la o inflaţie mai ridicată şi perturbând creşterea economiei, se arată în raportul de stabilitate financiară al Băncii Centrale Europene (BCE), publicat miercuri, transmite DPA, scrie Agerpres.

„Actualul şoc al aprovizionării cu energie riscă să majoreze şi mai mult inflaţia şi să reducă creşterea economică”. De asemenea, ar putea spori volatilitatea de pe piaţă şi ar putea afecta plata datoriilor, pe fondul majorării costurilor de finanţare, într-un mediu cu o creştere economică atenuată”, a afirmat miercuri vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos.

În pofida unei serii de şocuri, sistemul financiar global şi economia s-au dovedit a fi remarcabil de reziliente în 2026. Totuşi, războiul din Iran testează această rezilienţă, apreciază BCE.

Instituţia avertizează: „Stresul acut geoeconomic este amplificat de sporirea incertitudinilor privind comerţul global şi cooperarea internaţională. De asemenea, riscurile de securitate cibernetică şi ameninţările hibride la adresa infrastructurii critice sunt în creştere, în acest mediu complex geopolitic”

În plus, BCE monitorizează cu atenţie practicile de creditare ale creditorilor nebancari care deseori sunt „opace”.

„Deşi în zona euro nu există temeri sistemice, pieţele private opace şi interconectate necesită o monitorizare atentă, din cauza riscurilor efectelor negative, în special din SUA. În special, combinaţia dintre rezervele reduse de lichidităţi, evaluarea ridicată a portofoliilor şi expunerile concentrate dale bilanţurilor lor sporesc riscul unor vânzări forţate de active care ar putea amplifica turbulenţele de pe piaţă”, se arată în raportul de stabilitate financiară al BCE.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare