Beatrice Tudor, despre cursul euro: Iohannis și PNL au aruncat țara într-o aventură stupidă

Deputatul PSD de București, Beatrice Tudor, spune că euro a ajuns la cel mai mare nivel atins vreodată, iar liberalii „se comportă cu totul și cu totul iresponsabil”, scrie newsbucuresti.ro.

„Nu mai vrea PNL anticipate? Nu mai bat protestatarii din picior să-l schimbe pe Arafat? Nu mai vor să se întoarcă la popor? Euro a ajuns la cel mai mare nivel atins vreodată. Țara este în fața unei provocări imense, iar liberalii se comportă cu totul și cu totul iresponsabil. Iohannis și PNL au aruncat țara într-o aventură stupidă doar din calcul politic.

Au dat jos guvernul legitim al României, au pus o marionetă și au forțat declanșarea anticipatelor. Însă oamenii au alte probleme și vor altceva de la Guvern. S-au săturat de bătălii politice, vor pensii și salarii, alocații pentru copii și sprijin pentru cei nevoiași. Vor o economie funcțională și o administrație eficientă.

Vor măsuri clare împotriva coronavirusului. Guvernul însă nu face mai nimic. Dacă nu ar fi Raed Arafat, ar fi haos total la palatul Victoria. Abia aștept alegerile. Anticipate sau nu, liberalii vor plăti scump jocul iresponsabil din ultimele șase luni”, a scris Beatrice Tudor, pe Facebook.

BREAKING NEWS / EURO la un nou maxim istoric: 4,8184 lei

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare