Guvernul PSD se ține de cuvânt și oferă pensionarilor venituri decente, a declarat vineri deputata social-democrată Beatrice Tudor.
- „Cu cât vor țipa ei mai tare, cu atât vom munci noi mai mult!
PSD CREȘTE PENSIILE pentru cei care au trudit o viață întreagă. Guvernul PSD se ține de cuvânt și oferă pensionarilor venituri decente. Astfel, pensiile persoanelor care au lucrat în grupa I și a II-a de muncă și care nu au fost luate în calcul la data pensionării, cresc în medie cu aproximativ 700 de lei”, a scris Beatrice Tudor pe Facebook.
Parlamentarul a precizat că este vorba despre aproximativ 100.000 de pensionari, din care au fost recalculate aproximativ 35.000.
„Toți oamenii primesc banii retroactiv, începând cu drepturile aferente lunii octombrie a anului trecut. Prin urmare, indiferent de data la care le sosește acasă decizia de recalculare a pensiei, toți oamenii vor primi pensia din urmă, din octombrie 2018.
Iată câteva exemple de recalculări de pensie. Evident, fiecare caz în parte e unic, dar e important să avem un termen de comparație despre cum vor crește pensiile. Dați mai departe acest mesaj dacă aveți pensionari în familie sau printre cunoscuți”, a arătat Beatrice Tudor.
- Aceasta a mai amintit că în luna decembrie se va circula pe Magistrala 5!
„Acesta este cel mai important mesaj pentru bucureștenii din Drumul Taberei, transmis direct de Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Ca bucureșteancă, care trăiește de ani buni în Drumul Taberei, susțin cu tărie nevoia ca circulația la această magistrală de metrou să înceapă cât mai repede cu putință, pentru că bucureștenii din sectorul 6 au așteptat și așa foarte mult.
Îmi doresc ca această promisiune a Ministrului Transporturilor să fie dusă la bun sfârșit și să fie ultima promisiune pe care o mai aud bucureștenii din Drumul Taberei”, a adăugat social-democrata.