Beatrice Tudor: Guvernul trebuie să prezinte un raport Parlamentului referitor la măsurile luate

Guvernul trebuie să prezinte un raport Parlamentului referitor la măsurile luate, condiţia fiind cuprinsă în hotărârea adoptată joi de Parlament privind prelungirea stării de urgenţă, a precizat deputatul PSD Beatrice Tudor.

Am votat astăzi, în Parlament, pentru prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile, dar, alături de colegii mei din PSD, am cerut și niște condiții suplimentare: Am cerut ca cel puțin în fiecare săptămână ,sau de fiecare dată când este necesar, Guvernul să prezinte Parlamentului un raport referitor la măsurile luate. Am mai cerut respectarea pe de-a întregul a Convenției pentru apărarea drepturilor omului, pentru că starea de urgență nu trebuie să fie un pașaport către abuzuri din partea Guvernului sau ale forțelor de ordine”, a precizat aceasta pe Facebook.

Ea a adăugat că, în plus, în partea de început a Hotărârii Parlamentului s-a evidențiat faptul că sunt necesare măsuri de protecție socială și economice urgente, clare și ferme, “așa cum sunt necesare și măsuri dedicate agriculturii și ne-am arătat nemulțumirea față de acțiunile de până acum ale Executivului”.

Pe scurt, am instituit un control parlamentar asupra Guvernului în această perioadă excepțională, ceea ce este absolut necesar pentru a ține sub control un Cabinet care s-a obișnuit să creadă că dacă este situație de urgență, poate să facă orice. Ei bine, nu! Nu poate să facă orice, pentru că noi nu vom permite asta!

Am reușit să transformăm un decret care exprima voința unui președinte care se dorește sultan într-un act legislativ care să păstreze în viață democrația românească. Iată de ce am votat pentru prelungirea stării de urgență, în ciuda tuturor rezervelor pe care le aveam: pentru că m-am gândit la sănătatea tuturor românilor, a bucureștenilor mei din Sectorul 6, mulți dintre ei oameni în vârstă de peste 65 de ani, care sunt în categoria de risc pentru această boală. Știu că aceste restricții sunt dureroase, și din punct de vedere economic și din punct de vedere social, dar ne vom vindeca împreună, ca societate și ca țară, doar dacă vom reuși să avem cât mai puține victime omenești.

Aș fi votat vreodată pentru ceea ce cer PNL și Klaus Iohannis? Nu! Aș fi acceptat vreodată să acord puteri sporite unui Guvern arogant și anti-social? Niciodată! Doar că astăzi au mai murit câteva zeci de români, iar în fața morții nu faci politică”, a explicat deputata PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare