Deputatul PSD de Bucuresti, Beatrice Tudor, se întreabă ce sens are să celebrăm Ziua Drapelului sau Ziua Imnului Național, în contextul în care unii au dubii cu privire la această sărbătoare. „Și răspunsul meu este simplu: ce sens are să-ți păstrezi numele de familie sau fotografiile vechi ale bunicilor și străbunicilor tăi?”, a adăugat aceasta.
„Vorbim de fapt despre același lucru: despre conștientizarea și despre asumarea unei identități. Suntem ceea ce suntem nu doar datorită nouă. Ci mai ales datorită părinților, bunicilor noștri și zecilor sau sutelor de generații care ne-au precedat. Drapelul, Imnul Național și toate celelalte simboluri pe care le avem spun povestea condensată a unui trecut datorită căruia trăim astăzi într-un stat național, unitar și indivizibili. Și ne inspiră să luptăm în continuare pentru a păstra și pentru a dezvolta această moștenire. Pentru că nimic din ceea ce avem astăzi nu a fost primit gratis de la alții. Dimpotrivă, bunicii și străbunicii noștri au luptat pentru fiecare palmă de pământ, pentru fiecare drept și fiecare libertate de care ne bucurăm astăzi. Trebuie să fim conștienți de asta, să luptăm pentru a îmbogăți zestrea pe care am primit-o și să lăsăm, la rândul nostru, o moștenire cât mai bună pentru generațiile care urmează.
Imnul Național nu este așadar doar o poezie așezată pe linie muzicală cândva prin secolul al 19-lea. Este povestea unei națiuni și chemarea permanentă la depășirea provocărilor istoriei de care nici astăzi nu am scăpat. Așa că, drag popor, ”acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă!”, se arată pe pagina de Facebook a lui Beatrice Tudor.