Beatrice Tudor: Nici măcar lui Trump, Biden, Clinton sau Macron nu le-a trecut prin cap să spună că o ”dezbatere” de unul singur ar avea vreo legătură cu democrația

Deputata PSD Beatrice Tudor spune că nici măcar lui Trump, Biden, Clinton sau Macron „nu le-a trecut prin cap să spună că o dezbatere de unul singur ar avea vreo legătură cu democrația sau respectul față de cetățeni”, ci doat Klaus Iohannis „are tupeul să se laude cu o dezbatere în care candidatul este singur, iar cei care îi pun întrebări sunt aleși pe sprânceană”.

„Pentru cei care nu știu, Klaus Iohannis și-a aranjat marți o ”dezbatere”, organizată de SNSPA la Biblioteca Central Universitară. Doar 8 jurnaliști, analiști și politologi, vor putea pune întrebări, câte două de fiecare. Restul, vor fi doar simpli spectatori.

Și ceea ce este și mai aiuritor este că echipa de campanie a lui Iohannis încearcă să spună că este o dezbatere ”pe model american sau francez”. Numai că practica dezbaterilor cu un singur candidat nu are legătură nici cu Statele Unite, nici cu Franța. Are însă multe în comun cu dictaturile sud americane.

În lumea civilizată, candidații merg la dezbateri cu adversarii lor. Dar România lui Klaus Iohannis nu este nici civilizată, nici normală”, a scris Tudor, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare