Belarus: Redactorul-şef al unui săptămânal, trimis după gratii

Aleksandr Manţevici, redactorul-şef al unui săptămânal independent, acuzat de „denigrarea statului”, a fost trimis vineri la închisoare în Belarus, el fiind ultimul dintre jurnaliştii întemniţaţi în această ţară, potrivit organizaţiei belaruse pentru drepturile omului Viasna, informează AFP, conform Agerpres.

În cazul lui Manţevici, „tribunalul a decis o pedeapsă de patru ani de închisoare în regim general”, precum şi plata unei amenzi echivalând cu aproximativ 27.000 de euro, a indicat organizaţia, laureat al premiului Nobel pentru pace în 2022.

Aleksandr Manţevici, 65 de ani, a fost arestat în martie, după acuzaţiile parchetului împotriva săptămânalului său, „Gazeta regională”, de răspândire „deliberată de informaţii false care denigrează Belarus şi autorităţile sale”.

După realegerea controversată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în 2020 pentru un nou mandat, sute de militanţi, jurnalişti, apărători ai drepturilor omului şi simpli cetăţeni au fost condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea sau forţaţi să plece în exil, în special în Polonia.

„Gazeta regională” este una din puţinele publicaţii în limba belarusă, minoritară în ţară, ai cărei vorbitori se confruntă cu o ostilitate crescândă, guvernul asociindu-i din de în ce mai mult cu opoziţia.

Manţevici s-a apărat în faţa acuzaţiilor ce i-au fost aduse în timpul audierilor la tribunal.

„Nu mi-am trădat niciodată Patria-Mamă”, a spus el, potrivit Viasna.

„Îmi pare că nu pot, ca bunic, să-l învăţ pe nepotul meu cuvinte noi în limba belarusă. Şi fiica mea nu-i poate explica unde este bunicul lui. Dar nu îi va fi ruşine de bunicul său”, a afirmat jurnalistul.

În Belarus există aproximativ 1.500 de deţinuţi politici, inclusiv activişti pentru drepturile omului, politicieni şi jurnalişti.

Cel mai popular site de ştiri independent din ţară, Tut.By, a fost declarat „extremist” de autorităţi în 2021, la fel ca ziarul în limba belarusă Naşa Niva, un an mai târziu.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare