Preşedintele SUA Joe Biden a dezvăluit marţi un plan de investiţii de trei miliarde de dolari pentru porturile americane, menit în special să le facă mai curate pentru a lupta împotriva schimbării climatice şi a poluării aerului, relatează AFP, citată de Agerpres.
Planul a fost prezentat de preşedintele american la Baltimore, un mare port din Maryland, crucial pentru industria auto, dar care a fost blocat timp de multe săptămâni după prăbuşirea accidentală a unui pod în martie.
Această investiţie „va ajuta la curăţarea şi modernizarea porturilor din 27 de state şi teritorii diferite, din Pennsylvania până în Georgia, Michigan şi nu numai”, a declarat Joe Biden.
„Inclusiv Puerto Rico”, a subliniat el, într-o referire clară la controversa declanşată duminică de remarcile jignitoare ale unui umorist cu privire la acest teritoriu american, în timpul unui miting de campanie al lui Donald Trump.
Fondurile în cauză provin din „Legea de reducere a inflaţiei” – o lege a investiţiilor masive pentru tranziţia energetică – şi ar urma să permită în special achiziţionarea de echipamente de încărcare care funcţionează cu baterii electrice sau hidrogen, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Măsura face parte din obiectivul de a realiza „un sector de transport de marfă cu emisii zero”, notează sursa citată.
„Populaţiile din zona porturilor suferă deja de prea mult timp din cauza practicilor arhaice în ceea ce priveşte transportul maritim şi poluarea”, a afirmat Terrance Bankston, de la organizaţia de mediu Friends of the Earth. „Salutăm administraţia Biden pentru aceste fonduri atât de necesare”, a spus el.
sursa – AGERPRES