Patrimoniul Art Nouveau din Oradea este prezentat în cadrul expoziţiei dedicate organizată de către Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) la Castelul Pelişor din Sinaia, prin trei clădiri reprezentative – Casa Darvas – La Roche, Palatul Vulturul Negru, Casa Deutsch – care au participat la toate categoriile expoziţiei.
Potrivit directorului executiv al Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Bihor, Angela Lupşea, expoziţia itinerantă dedicată ‘artei totale’ – adică Art Nouveau, Szecesszió, Sezession sau Jugendstil – a fost vernisată joi, 10 martie, la Sinaia, unde poate fi vizitată la Pelişor până pe 19 iunie. Aceasta cuprinde o serie de imagini Art Nouveau din 27 de oraşe ale ţării.
‘Noi ne-am manifestat intenţia de a o aduce la Oradea cât mai curând, dar probabil că va ajunge în toamnă, sperăm în septembrie, împreună cu obiecte din patrimoniul Muzeului Naţional Peleş. Cele trei clădiri de patrimoniu au participat la toate categoriile incluse în expoziţie, precum mobilier, plafoane decorate, corpuri de iluminat, tâmplării din lemn, pavimente, mozaicuri, vitralii, placaje ceramice, tencuieli decorative, pictură murală sau obiecte decorative. Clădirile noastre sunt adevărate bijuterii arhitectonice, readuse la frumuseţea lor originală prin grija administraţiei locale şi a fundaţiei’, a declarat luni, pentru AGERPRES, Angela Lupşea.
Prezentă la vernisajul expoziţiei în Sinaia, directoarea Fundaţiei implicată în Programul multianual de reabilitare a faţadelor, a spus că în colaborare cu proprietarii, care sunt ajutaţi cu proiectele tehnice, se încearcă punerea în valoare a fiecărui palat.
Angela Lupşea a mai precizat că administraţia locală Oradea şi Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor au fost date ca exemplu de bune practici, datorită procesului de reabilitate a clădirilor monument istoric din centrul oraşului şi a modului de amenajare muzeală a Casei Darvas – La Roche. Totodată, a fost punctat efortul financiar pe care municipiul Oradea îl desfăşoară privind punerea în aplicare a lucrărilor de reabilitare şi modul în care proprietarii înţeleg importanţa conservării şi protejării monumentelor istorice, dar şi punerea lor în valoare prin diverse evenimente.
Expoziţia ‘Manifestări ale artei totale în România. Art Nouveau, Szecesszio, Sezession, Jugendstil’ a fost realizată de Institutul Naţional al Patrimoniului în cadrul proiectului ART NOUVEAU 2. Consolidarea identităţii culturale a regiunii Dunării pornind de la moştenirea comună a patrimoniului ART NOUVEAU.
Arta totală poate fi văzută ca un efort colaborativ al multor artişti de a transforma viaţa de zi cu zi în artă. Astfel, aceasta s-a extins dincolo de limitele galeriilor, a fost adusă în sufrageriile oamenilor, în bucătării, pe scări şi în grădini prin decoraţii, mobilier, vase, lămpi, textile şi altele asemenea.
Oraşele reprezentate în cadrul expoziţiei prin patrimoniul Art Nouveau sunt: Arad, Baia Mare, Băile Govora, Borsec, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Calafat, Cluj-Napoca, Constanţa, Corabia, Covasna, Craiova, Deva, Ditrău, Gheorgheni, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Ocna Sibiului, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Sinaia, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.
Muzeul Naţional Peleş a completat expoziţia cu obiecte de mobilier, ceramică şi metal din patrimoniul muzeal, într-un concept realizat de către directorul de patrimoniu al Muzeului Peleş, Mircea Hortopan. Piesele expuse prezintă în detaliu frumuseţea, acurateţea şi rafinamentul decoraţiunilor Art Nouveau ce conţin elementele de floră şi faună.
‘Galeria propusă de Institutul Naţional al Patrimoniului contribuie la înţelegerea istoriei, ideilor, caracterului, manifestărilor, specificului, valorii şi importanţei moştenirii Art Nouveau în România – esenţiale pentru conservarea şi promovarea acestui patrimoniu’, a mai precizat Angela Lupşea. AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE