Bihor: Istoria francmasoneriei din Oradea, în proiect separat, bine documentat

Istoria francmasoneriei din Oradea va face obiectul unui proiect separat, dar tot în cadrul Templului Francmasoneriei, după ce subiectul va fi documentat de o echipă de specialişti, a declarat marţi directoarea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Bihor, Angela Lupşea, la inaugurarea templului ca obiectiv turistic.

Aceasta a făcut un tur de prezentare a expoziţiei permanente, care pune la dispoziţia vizitatorilor şi informaţii oferite printr-un infopoint cudd touchscreen având deschidere internaţională.

‘Din Oradea încă nu a fost încărcat niciun document. Va fi un eveniment separat care va fi organizat doar pentru loja care a funcţionat în Oradea. Evenimentul se pare că va avea loc probabil în primăvara anului viitor, după pandemie, pentru că presupune o expoziţie, o conferinţă internaţională şi nu puteam să tratăm subiectul doar într-o singură vitrină în cadrul acestui obiectiv turistic. Am considerat că este cel mai bine să familiarizăm turistul cu faptul că misterele francmasoneriei nu sunt mistere care nu pot să fie cunoscute. Partea de prezentare a modului cum a funcţionat Loja Sfântului Ladislau va face parte dintr-un proiect în curs de dezvoltare’, a declarat Angela Lupşea.

Acest aspect privind istoria masoneriei orădene a fost discutat, a precizat ea, la nivel de administraţie locală, inclusiv cu Marea Lojă Naţională, dar şi cu Arhivele Naţionale, dar a dat asigurări că documentele despre Oradea vor fi prezente în expoziţie.

‘Am vrut să fie separat subiectul pentru a nu omite nicio informaţie. Tocmai pentru că dorim să lucrăm cu mai mulţi istorici şi documentarişti pe acest subiect, care să fie tratat foarte corect. În prezent, la Arhivele Naţionale se restaurează steagul Marii Loji Naţionale, de la 1904 şi care va fi expus la Oradea, în templu’, a menţionat Lupşea.

Expoziţia Templului Francmasoneriei oferă o călătorie în misterele acesteia, de la începutul ei, când uneltele au contribuit, drept concept, la baza masoneriei, pentru a prezenta evoluţia lojilor masonice, dar şi a documentelor şi modului cum au suportat acestea modificări în timp.

Se pot vedea aici primele reprezentări grafice ale ceremoniilor masonice de la 1745. O piesă excepţională este o diplomă din 1813, cu semnăturile olografe ale masonilor din lojă, care a fost oferită de Biblioteca imperială marelui căpitan mason din Garda naţională a Franţei. O cutie de paramente, în care se ţineau şorţul, mănuşile şi colanul. O fotografie din anul 1717 surprinde, într-un han numit ‘Gâsca şi gâscanul’ prima întrunire masonică. Este prezentat de asemenea primul manual al Masoneriei, provenind din Statele Unite, de la 1888. Un şorţ masonic, cu fir de aur. Primul mare maestru, Constantin Moroiu, în tablou. O piesă excepţională este o medalie francmasonică din aur şi argint, cu inserţie de email.

Sunt prezentate fotografii de epocă ale Lojii Naţionale şi din statele cu care Marea Lojă Naţională a României avea parteneriate. Un tablou aminteşte întâlnirea masonilor din 1925, cu două chipuri foarte importante: Regina Maria şi generalul Traian Moşoiu. Alte exponate sunt bijuterii francmasonice, embleme, şorţuri şi colane lucrate cu fir de metal, cu însemne distincte, fiecare aparţinând unei anumite loji din Europa sau din Anglia. Una din săbiile de Toledo, specific masonice, este o sabie de Mare Maestru, numită sabia înflăcărată, pe care doar acesta o putea atinge.

Cele zece vitrine prezintă o istorie a masoneriei naţionale şi internaţionale, pornind de la o cerere de primire ca membru în ordin al Francmasoneriei, modul în care se face această primire, regulile, un testament, dar şi revista de la 1923 care îi prezenta pe marii masoni de la acea vreme.

Lojile din România sunt şi ele menţionate, cu publicaţii de specialitate. Un fapt inedit, semnalat prin vechi cărţi de vizită, este acela că în Bucureşti chiar a existat o stradă cu numele Francmasoană. Este ilustrată întrunirea de la 1925 de la Bucureşti, cu diplome oferite de marii maeştri atât membrilor, cât şi invitaţilor lor. Nu în cele din urmă, cărţi de specialitate oferite de Biblioteca Judeţeană.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare