Bihor: Missa Solemnis de Beethoven, în deschiderea stagiunii la Filarmonica orădeană

Missa Solemnis de Ludwig van Beethoven va inaugura joi, 21 septembrie, stagiunea 2023-2024 a Filarmonicii de stat din Oradea, un concert vocal-simfonic de excepţie cu orchestră, patru solişti invitaţi şi două coruri: Corul Filarmonicii de Stat Oradea şi Corul ‘Kodaly’ din Debreţin.

‘Filarmonica de Stat Oradea a ales să deschidă stagiunea 2023-2024 pe notele scrise de Beethoven, impunând astfel caracterul inovativ al unei noi stagiuni şi complexitatea de evenimente care se vor regăsi pe programele lunilor următoare’, se arată într-un comunicat al Filarmonicii.

Orchestra va fi dirijată de Cristian Oroşanu, sub bagheta căruia vor evolua şi soliştii-invitaţi, artişti consacraţi pe scenele din România şi din străinătate: soprana Diana Ţugui, mezzosoprana Antonela Bârnat, tenorul Marius Budoiu şi baritonul David Pogană.

Potrivit sursei citate, Missa Solemnis în Re Major, op. 123, este o lucrare religioasă amplă, scrisă de Ludiwg van Beethoven între anii 1819-1823, în aceeaşi perioadă în care a fost compusă şi celebra sa ‘Simfonie a IX-a’. Premiera a avut loc la 7 aprilie 1824 la Sankt Petersburg, sub auspiciile Prinţului Nikolai Galitzin. Ulterior, la Viena a fost prezentată o lună mai târziu într-o variantă incompletă, dirijată de către compozitor.

‘Lucrarea nu este doar una dintre cele mai semnificative piese orchestrale scrise de către compozitorul german, ci şi una dintre capodoperele genului. Remarcându-se prin forţa lucrărilor orchestrale, Missa Solemnis este cea de-a doua lucrare din acest gen scrisă de Beethoven, prima fiind Missa în Do Major, op. 86. Cea de-a doua lucrare a fost dedicată arhiducelui Rudolf al Austriei, arhiepiscop de Olomouc, care era un bun prieten al compozitorului. Astfel, pe copia partiturii primită de Rudolf a fost însemnată dedicaţia ‘Von Herzen – Moge es wieder – Zu Herzen gehn!’ (Din inimă, fie să meargă la inimă)’, se mai precizează în comunicat. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare